Cât costă organizarea unei NUNȚI în 2023 și cu câți bani rămâi după: ”Cu așa sume uriașe, încep să joc la Loto”

Publicat: 03 02. 2023, 22:27
FOTO: Pexels.com

Conform datelor ultimului recensământ, românii nu mai sunt atât de interesați să se căsătorească. Astfel, doar jumătate dintre români sunt căsătoriți, în timp ce rata divorțurilor este ridicată, mai ales în București.

Costurile din ce în ce mai mari și organizarea pe care le implică un astfel de eveniment sunt și ele impedimente pentru mulți români. Și totuși, mai există și oameni care doresc să facă acest pas și se interesează să vadă ce buget ar trebui să aibă pentru o nuntă ca-n povești, dar și dacă pot obține și ceva profit.

„Întrebări pentru cei care au făcut nunta. Cât a costat în totalitate? Cât ați primit în total? Ați ieșit pe plus, pe minus sau pe 0? Întrebarea e mai mult pentru persoane care au făcut o nuntă clasică (unde se închiriază o sală de nunti, cu meniuri, unde sunt invitați colegi, prieteni și rude), deci nu doar o simplă masă cu persoanele importante, pentru cei care nu vor să își țină efectiv o nuntă.

Întreb pentru că am auzit multe persoane care spun că stau prost cu banii, având o nuntă de făcut, iar costurile sunt foarte mari. Mereu am avut percepția că acei bani se întorc, sau chiar mai mult, rămâi apoi cu un profit destul de mare. La voi cum a fost?”, a întrebat un tânăr pe rețeaua de socializare Reddit.

„Citesc răspunsurile și nu mai vreau să mă căsătoresc”

În comentarii, mai mulți au relatat experiențele personale, iar unii s-au referit la calcule detaliate.

„Cel mai important pe cine inviți (oameni cu bani sau care îți sunt dragi/ punctul unu nu exclude punctul 2/), noi am făcut în jur de 65-70 de oameni și am cheltuit în jur de 7-8k euro fără cheltuieli mărunte, dar total cred că vreo 9. Am primit în jur de 7-8 k euro. În 2021 era în medie 100 euro per invitat. În cazul nunților mici, cele mai mari cheltuieli sunt cu muzica și photo/ video.”

„Eu știu un prieten care a făcut doar în familie vreo 40 de persoane, costuri minimale cu organizatul – și la final i-au rămas destul de mulți bani – pentru că familia în mare parte a ajuns peste hotare și n-a vrut nimeni să dea impresia că nu o duce bine.”

„Nuntă de 500 de persoane. Cheltuieli 110.000 lei restaurantul, 15.000 bandul, cred că 20.000 lăutarii. Fotografi, aranjamente florale. 10.000 + Ieșit „pe plus” 75.000 lei. Rude multe, părinții mei au fost la foarte multe nunți. Trebuie să menționez că se întâmpla acum 9 ani.”

„Citesc răspunsurile și nu mai vreau să mă căsătoresc. Cu așa sume uriașe, încep să joc la Loto”

„Depinde de ce/ câte figuri vrei la nuntă, eu am făcut în 2021, 65.000 lei restaurant mid-high plus altele încă cam 20.000 lei, fără prea muulte figuri și în total s-au strâns undeva la 45k€ la 280 persoane.”

„Teoretic rămâi cu ceva bani după nuntă. În realitate numai cheltuiești. După ce tragi linie la final și îți rămâne o sumă de bani, trebuie să te gândești că banii aia o să îi înapoiezi și tu la rândul tău la alții, când o să facă nuntă.”

„Am rămas cu 15 mii de euro în buzunar”

„155 invitați. În octombrie anul trecut. Meniu 250 de lei cu tot cu băutură, aranjamente florale etc. Foarte bună mâncarea și mai ales tortul. Lăutari 7.500 de lei. Foto video 5.000 lei. Candy bar 800 lei. Cabina foto 1.500 lei, 2.500 verighetele. Costumul meu a fost 1000. Pantofi 450. Cămașă 250. Rochia 2100. 400 lei fum și artificii la dansul mirilor. Am rămas cu 15 mii de euro în buzunar.”

„Eu am avut o nuntă destul de mare, ~300 de persoane, la un restaurant mid-to-high în funcție de costuri, cu muzică live și DJ, mai multe persoane pentru photo și video, instructor de dans, etcetc. În final am plătit la restaurant mai mult de 80.000 RON, iar în total am plătit un pic mai mult de 96.000 RON, dacă socotim toate costurile ce am cheltuit pe de-a lungul anului când ne pregăteam de nuntă. Am ținut nunta în 2022, de atunci 100% totul s-a scumpit, imo dacă aș ține anul acesta o nuntă asemănătoare am fi plătit muuuuult peste 100.000 de lei.”

„M-am frecat puțin la ochi, credeam că nu am numărat bine zerourile.”

„Am făcut nunta în octombrie 2018. Investiție totală aproape 40k. euro, bani socotiți până la ultimul fir de ață. Profit la final, undeva la 10k euro. Prea bine. Invitați au fost 228.”