Cât timp rămâne alcoolul în organism, după o noapte în care ai petrecut. Ce nu trebuie să faci când te-ai trezit

Publicat: 31 07. 2022, 18:38
Actualizat: 31 07. 2022, 18:38

Probabil majoritatea oamenilor și-au pus întrebarea „După cât timp aș putea conduce, dacă eu am băut aseară?”, iată consecințele conducerii în stare de ebrietate.

Alcoolul afectează prin mai multe moduri. Uneori poți simți mahmureală, care poate dura 2 zile, iar alteori te poți trezit dintr-o beție ca și când nici nu ai consumat alcool. Totuși, ideal este să nu conduci nici următoarea zi.

Nu există nicio indicație despre cât de mult alcool se află în organismul tău.

Un consilier medical șef, Dr. Paul Wallace, a susținut: „Cantitatea de alcool din sângele dumneavoastră depinde de trei lucruri. Cantitatea pe care o consumi, în ce perioadă de timp și viteza cu care corpul tău o poate elimina.”

Alcoolul părăsește corpul cu o rată de aproximativ o unitate pe oră, acest lucru poate varia de la o persoană la alta.

Wallace spune că dacă trebuie să conduceți, cel mai bun lucru de făcut este să evitați să beți cu o seară înainte.

„Imaginați-vă că beți până la trei sau patru dimineața și vă treziți la 8 dimineața. Dacă ați băut șase sau șapte pahare, cu siguranță veți avea alcool în organism și după ce vă treziți”, a spus acesta, potrivit The Sun.

Alcoolul, o plăcere cu multe consecințe

Metabolismul, sexul sau starea ficatului sunt doar câțiva dintre factorii care determină procesul alcoolului din corpul tău.

Majoritatea persoanelor presupun că efectele alcoolului dispar odată cu somnul, chiar dacă se trezesc mahmuri dimineața

Somnul nu are nicio legătură cu rata cu care alcoolul părăsește fluxul sanguin.

Cercetările efectuate de un institut din Londra, sugerează că oamenii nu înțeleg că somnul nu schimbă cantitatea alcoolului din sânge.

Totodată, nu poți face nimic pentru a accelera rata cu care alcoolul părăsește sistemul tău, a susținut Wallace.

„A bea o ceașcă de cafea sau a face un duș rece nu va face nimic pentru a scăpa de alcool. S-ar putea să vă simțiți diferit, dar nu veți elimina alcoolul din organism. Singura modalitate de a elimina alcoolul din organism este să lași timpul să treacă”.