Cătălin Voicu: „Acum sunt liderul Mafiei. Cum să organizez de unul singur așa ceva?!”

Cătălin Voicu: Acum sunt liderul Mafiei. Cum să organizez de unul singur așa ceva?!
Publicat: 23/04/2012, 19:19
Actualizat: 27/04/2012, 11:35

Șeful PSD București Marian Vanghelie a anunțat astăzi căsenatorul PSD Cătălin Voicu, membru al organizației, s-aautosuspendat din partid, duminică seara. Decizia sa vine după ce,sâmbătă, Victor Ponta ceruse organizației să-l suspende pe perioadaîn care este cercetat

În această dimineață, a apărut cel de-al treilea episod al”stenogramelor Voicu”. În deschiderea acestuia, Hotnews publică onotă din referatul întocmit de DNA. Potrivit procurorilor, CătălinVoicu și-a stabilit, în timp, „un cerc relațional, format dinnumeroși judecători, procurori și ofițeri de poliție”, care ocupaufuncții de conducere în cadrul autorităților și instituțiilorpublice la nivel central, „demnitari, lideri politici și oameni deafaceri importanți”, intermediind între aceștia „rezolvarea înafara cadrului legal” a unor interese private vizând în principal”actul de justiție, promovarea în funcții, obținerea de foloasemateriale necuvenite”.
Transcriptul propriu-zis redă, între altele, dialogul Voicu -Cășuneanu, în care senatorul PSD intervine la omul de afaceripentru a-i solicita un împrumut de 260.000 de euro, pentru o rudă asa, „un fin, care are un necaz”. În finalul convorbirii, Voicu îlasigură pe Cășuneanu că „acest transcript nu va mai fi primit dedomnul Băsescu”.

Cătălin Voicu a explicat, în această dimineață, pentruGândul, ce s-aîntâmplat cu banii lui Cășuneanu, cum coordonează senatorul PSD”cercul relațional” despre care vorbesc procurorii DNA și în cemăsură liderii politici și oamenii de afaceri, despre care se facevorbire în stenogramele anterioare, au beneficiat de intervențiileacestuia

– Domnule Voicu, a apărut partea a treia astenogramelor…
– Întâmplător,desigur…

– Și ce părere aveți?
– Din capul locului, vă declar că eu contest integralitatea,legalitatea și autenticitatea acestor interceptări. E clar căcineva are interesul să le dea pe post, ca să fiu linșat mediatic,stabilit drept vinovat de către mass-media și de populația care seuită la tv. Apoi nu mai contează ce va fi în instanță.

– Ați declarat că vă place să ajutați oamenii.Oamenii spun că sunteți lăudăros și fudul.
– Eu mă refer la oamenii nevoiași și la cei de la mine din colegiu.Cei care apelează la mine cu probleme ce țin de competența mea desenator și de natura mea relațională, în funcție de ceea ce am eude făcut în colegiu.

– Vă întreb despre oamenii ale căror nume apar înstenograme.
– Dacă ei susțin că mă laud sau că m-am lăudat, e problemadomniilor lor. Eu nu pot spune, punctual, pe fiecare chestiune,dacă am rezolvat-o sau nu. Sunt lucruri care se pot rezolva șilucruri care nu se pot rezolva. Dar niciodată nu am fost motivatsau animat de interese de ordin material.

– Dintre cei despre care se face vorbire întranscriputuri – Cășuneanu, Mazăre, Oprișan, Orban, Mitrea, oameniilui Geoană -, pe cine ați rezolvat și pe cinenu?
– Surprinzător, eu nu cunoscconținutul stenogramelor. Doar parțial, din ce am auzit, înmomentul în care am intrat, mai devreme, prin telefon, la un posttv. Dar, ca să vă spun o chestiune în premieră, eu nu cunosc, șinici avocații mei, elementele care compun dosarul. Nu mi s-au pusla dispoziție, așa cum se pun în orice țară civilizată. S-au pus,însă, la dispoziție presei. În ceea ce privește persoanele careapar acolo… De exemplu, Ludovic Orban. Este o minciună sfruntată.Singurul sprijin pe care i l-am dat a fost ca, în clipa în care s-aprodus accidentul, să-l sun pe telefon și să-i spun că este bine sănu plece de la locul accidentului, chiar dacă a trecut o oră saudouă; să-și ia măsuri să anunțe, prin dispeceratul ministerului, casă rămână imprimat, că nu s-a prezentat poliția la loculaccidentului și nu că a plecat dumnealui. Apoi i-am spus să ialegătura, în momentul acela, cu fata, pentru a vedea care estesituația ei, pentru că se vehiculase ideea că fusese accidentată,ceea ce nu era adevărat. Fata fiind minoră, el trebuia să ialegătura cu familia. Dacă vă aduceți aminte, s-a încercat aducereala Parchet, aproape cu forța, a tatălui fetiței respective, încondițiile în care nu se poate face așa ceva, dacă nu se face oplângere. I-am dat, deci, un sfat, absolut juridic, pe telefon, înniciun caz mai mult. La domnul Mitrea a fost o discuție purjuridică, cu mai multe persoane de față, în care și eu și un colegde-al meu, jurist pensionar, i-am spus ca, în situația doamnei, săse uite la celelalte cazuri care erau pe rolul instanței cusituații similare – legate de biroul notarial -, iar colegul meui-a dat niște sfaturi. Asta a fost tot. Dar era o discuție înpublic, nu eram numai eu de față. În consecință eu nu recunoscacele discuții apărute în stenograme.

– Domnule Voicu, cum reușiți să coordonați, singur,o astfel de rețea?
– Dacă în viața meanu am gestionat bani publici, n-am avut nicio funcție de demnitatepublică în România, nu vi se epare că se forțează prea mult? Nu vise pare că se împinge atenția de la ceea ce se-ntâmplă în țaraasta, în care se cheltuie miliarde cu Bechtel-ul, care nu se maitermină niciodată; cu tot felul de lucrări supraevaluate de 20 – 30de ori? Domnule, eu nu am avut în vârful peniței mele nici măcar unleu din bani publici. În schimb, acum sunt liderul Mafiei, încondițiile în care n-am cum să fiu. Cum era să organizez eu, deunul singur, așa ceva. Atunci când spui Mafie, spui banipublici.

– În stenograme este vorba despre anumite sume debani. Anchetatorii vorbesc acum despre „foloase materialenecuvenite” și „trafic de influență”. Unde sunt aceștibani?
– Despre ce bani discutăm,domnule, că dacă era vorba de bani… Păi eu stau în aceeași casă,de-o viață, cu părinții, de exemplu. Iar despre banii, de care seface vorbire în acele stenograme, nu se spune cu subiect șipredicat că erau cu titlu de împrumut. Am avut o rudă care – te maidezamăgesc și rudele – a avut o situație de urgență și în familie,și la el la firmă, în sensul că avea niște cec-uri la platăscadente, problemă care intră în sfera penalului. Am sunat, nunumai la domnul Cășuneanu, am sunat la mai multe persoane și amsolicitat împrumut, iar domnul Cășuneanu m-a ajutat, cu titlu deîmprumut. Iar eu asta încerc să lămuresc în Comisia Juridică. Săexplic o anume situație, pentru că sunt amestecate, în modintenționat, pasaje dintr-o convorbire cu altele dintr-o altăconvorbire.

– Cum veți plăti datoria domnuluiCășuneanu?
– Datoria respectivă trebuiaplătită de acel om de afaceri și care nu a reușit să o restituiepână la sfârșitul lui decembrie. În situația asta, probabil că amfăcut o greșeală. N-ar fi trebuit să apelez la nimeni pentru aîmprumuta bani. Dar așa cum i-am luat, așa i-am dat persoaneirespective, ea având obligația să-i restituie. Acum îl caut șinu-mi mai răspunde la telefon.

– Și domnul Cășuneanu cespune?
– N-am mai vorbit cu domnulCășuneanu, din 11 decembrie, în mod deliberat. Trebuie să știți cădomnului Cășuneanu nu a fost audiat, nu i s-a luat nici măcar odeclarație în tot acest timp, deși, în repetate rânduri, a susținutîn spațiul public că acei bani au fost împrumutați. Scuzați-mă,acum nu mai pot vorbi!

ŞOC! Bărbatul celebru adorat de întreaga ţară a violat o adolescentă de 16 ani. Mama...
EI au câștigat Asia Express! S-a aflat înainte de finală: „A ieșit o întreagă...”
FOTO. Nepoata lui Petre Roman, apariție controversată în costum de baie!
Alimentul-minune care repară ficatul bolnav. Ce să mănânci pentru un ficat sănătos
Ion Țiriac are o avere de peste un miliard de euro, dar cheltuie pe mâncare...
Cercetătorii au dezvoltat medicamentul pentru diabetul de tip 1, care ar putea înlocui clasica injecţie
Trecerea de la cutie manuală la cutie automată. Avantaje și dezavantaje
BANCUL ZILEI – O blondă dotată, pe plajă la nudiști, intră în vorbă cu doi...
Africa de Sud a detectat o nouă variantă de coronavirus. B.1.1.529 are un număr mare...
EI au câștigat Asia Express! S-a aflat înainte de finală: „A ieșit o întreagă...”
Cât de MARE trebuie să fie? Răspunsul care îi LINIȘTEȘTE pe mulți bărbați
Liviu Vârciu a ajuns de URGENȚĂ la SPITAL
Au fost prinși cu serialul „Squid Game” în Coreea de Nord. Ce a urmat e...
Carantină obligatorie timp de 14 zile. Măsura ȘOC anunțată de Alexandru Rafila
Șoc în România! Decizia luată de KLAUS IOHANNIS! Este absolut revoltător. Președintele a semnat
Raed Arafat, anunț sumbru pentru români. Nimic nu îi mai poate sta în cale. În...
Schimbări majore pe piaţa RCA pentru şoferi. Preţurile de acum vor fi istorie
În urmă cu 15 ani, dădea cu mopul într-un Lidl din Germania, iar acum conduce...