Câte tone de droguri a confiscat poliția în prima jumătate a anului

Publicat: 31 07. 2016, 12:13
Actualizat: 31 07. 2016, 23:48

Poliția Română, prin structurile de combatere a criminalității organizate, a descoperit, în primele șase luni ale acestui an, 28 de culturi ilegale de droguri (dintre care 19 în interiorul caselor sau apartamentelor) și a confiscat aproape 3 tone de droguri (2.844 kilograme), dintre care 2762 de kilograme erau droguri de mare risc; și 5.897 de comprimate stupefiante.

Confiscările au avut loc în urma a 403 acțiuni operative în domeniul combaterii traficului de droguri și 937 de percheziții domiciliare, în cadrul cărora au fost destructurate 41 de grupări infracționale organizate, a informat duminică biroul de presă al IGPR. În urma acestor acțiuni, 459 de persoane au fost reținute, iar față de 427 dintre acestea instanța a dispus arestarea preventivă. Totodată, 163 de persoane sunt cercetate sub control judiciar.

De asemenea, au fost instituite sechestre asiguratorii pe 1.47 milioane lei, 135.000 de euro, 8.700 de dolari, bunuri și mărfuri în valoare de 897.000 de lei, 15 arme de foc și 3.000 de cartușe. Valoare totală a măsurilor asigurătorii instituite este de 3.747.000 de lei.

O parte dintre operațiunile de combatere a traficului de droguri desfășurate de Poliția Română au fost în parteneriat cu autoritățile din Germania, Franța, Italia, Spania, Austria, Marea Britanie și Norvegia, precum și cu agențiile de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii (FBI, DEA).