Câți bani vrea să dea Compania de drumuri ca să repare 40 de kilometri de autostradă

Publicat: 23 03. 2016, 19:17
Actualizat: 01 10. 2018, 05:45

Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 46,5 milioane lei, costând în frezarea straturilor asfaltice pe o grosime de 12 cm și realizarea straturilor de legătură și a celui de uzură.

Tronsonul Drajna-Lehliu a fost dat în folosință în anul 2007, durata de viață a lucrărilor existente fiind de 6 ani. Pentru celelalte tronsoane, calea I București – Constanța, și calea II Constanța – București sunt prevăzute lucrări de întreținere periodică și reparații curente, conform Programului de punere în ordine a rețelei de drumuri naționale și autostrăzi.

„Reabilitarea acestui tronson este foarte necesară. Având în vedere că procesul de licitare la noi ar putea dura conform prevederilor legale până la 120 de zile, am alocat fonduri pentru DRDP Constanța astfel încât aceasta să înceapă procedura de licitare a proiectului cât mai curând”, a declarat directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, într-un comunicat de presă.