Câți medici au fost reclamați în 2015. Ce sancțiuni le-a aplicat Colegiul Medicilor

Publicat: 25 03. 2016, 09:10

Raportul de activitate pe 2015 al Colegiului Medicilor din România arată că 23 de doctori din 232 de medici reclamați, au fost sanționați, 11 au primit mustrare, opt au primit avertisment și doi au primit interdicția de a exercita profesia sau alte activități medicale. Prin comparație, în 2014 au fost 33 de sancțiuni la 192 de plângeri.

De asemenea, potrivit raportului pe 2015, au rămas nesancționate 113 cauze, iar în șapte dintre acestea s-a retrimis dosarul la colegiul teritorial pentru luarea unei decizii. Totuși, în 11 cazuri a fost respinsă contestația, iar pentru un caz a fost retrasă.

„Sancțiunile încep de la mustrare, amendă, suspendarea temporară a calității de membru al Colegiului și ridicarea dreptului de a practica. Cele mai multe reclamații sunt pe cazuistică de specialități chirurgicale, apoi urmează cele de medicina de urgență, apoi sunt cele obstreticale și cele de medicină de familie, dar și reclamații pentru un întreprins prejudiciu, modul în care se poartă și comunică medicul cu familia și cu pacientul”, a declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România.