Câți posibili teroriști a EXPULZAT SRI în 2015

Publicat: 04 12. 2015, 11:23

„În 2015, la propunerea SRI, Curtea de Apel București a pus în aplicare măsura de declarare ca indezirabil în cazul a nouă cetățeni străini care reprezentau o amenințare teroristă, aceștia fiind îndepărtați de pe teritoriul național”, a declarat Marincea.

Tot la propunerea SRI, Ministerul Afacerilor Interne a interzis intrarea în țară a 246 de persoane care prezentau amenințări teroriste și care provin în special din Irak, Palestina, Maroc, Tunisia, Siria, iar în jur de 70% dintre aceștia erau în conexiune sau au derulat activități în sprijinul Daesh.

Principalele motive care au dus la aplicarea acestor măsuri preventive au fost reprezentate de profilul radical sau terorist al persoanei vizate sau al familiei acesteia, conexiunile cu entități teroriste, precum și demersurile de coagulare a unor grupuri de străini susținători ai unor entități jihadiste, în special Daesh, potrivit sursei citate.

Marincea a mai spus că cetățenii cărora li s-a interzis accesul pe teritoriul României erau suspecți de radicalizare și propagandă (inclusiv online) în favoarea unor entități teroriste (preponderent Daesh), precum și de încercarea de a tranzita România pentru a se alătura Daesh în Siria.

SRI susține că numărul cetățenilor în cazul cărora poate fi interzis accesul în România este în creștere și au crescut și măsurile cu caracter preventiv pe care atât SRI, cât și serviciile partenere le-au instituit pentru diminuarea riscurilor generate de fenomenele teroriste.

Conform sursei citate, în urma atacurilor teroriste din Franța, SRI a desfășurat o activitate susținută de monitorizare a situației din România, accelerând, totodată, schimbul de informații în cadrul cooperării atât cu partenerii naționali din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, cât și cu serviciile partenere, pentru a reduce riscul atacturilor teroriste.