Caz revoltător în Botoșani: O tânără de 20 de ani și-ar fi aruncat nou-născutul în toaletă. Polițiștii au găsit urme de violență pe trupul bebelușului

Publicat: 11 08. 2019, 11:18

Femeia de 20 de ani din satul Negreni a născut acasă, iar la scurt timp a apelat la gestul revoltător. Aceasta locuia în casa iubitul său, scrie Botoșani News.

Pentru că a pierdut foarte mult sânge și se simțea rău, tânăra s-a dus la maternitate. Când și-au dat seama ce se întâmplă, medicii au anunțat Poliția.

Din primele informații, se pare că femeia s-a întors însărcinată din Germania, unde a fost plecată pentru puțin timp. Iubitul acesteia nu știa nimic de sarcină, iar când a văzut-o plină de sânge a rămas șocat. Se pare că femeia a apelat la acest gest oribil pentru a ascunde o infedilitate. Au dus-o la spital și a rămas internată în stare gravă.

Atunci când au scos pruncul mort din wc, oamenii legii au văzut că avea urme de violență pe corp.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru pruncucidere.