Caz șocant în Brăila: O profesoară s-a prezentat la școală, deși era aproape în comă alcoolică

Publicat: 15 11. 2019, 18:13

Incidentul s-a produs vineri la școala gimnazială din comuna Victoria. Surse apropiate anchetei susțin că profesoara a avut, în urma verificării cu etilotestul, o alcoolemie de 1,18 mg/l în aerul expirat. Testarea a fost făcută la sediul Poliției Însurăței, unde profesoara a fost condusă de directorul școlii. În urma incidentului, Inspectoratul Școlar Brăila a solicitat o anchetă internă.

„De la polițiști am aflat că doamna avea o alcoolemie mare, o situație de acest tip nu-ți permite să vii la clasă. Am vorbit cu cei din conducerea școlii, le-am cerut să aplice legea. Va fi activată comisia de disciplină, colegii vor stabili măsurile care se impun. Noi vrem să aflăm adevărul. Incidentul s-a petrecut la școala Mihai Bravu, nu au fost sunați polițiștii, dar directorul și profesoara în cauză s-au dus la sediul Poliției Însurăței, acolo s-a stabilit alcoolemia. Este inadmisibil să te prezinți astfel în fața elevilor”, a declarat, pentru MEDIAFAX, inspectorul școlar general al județului Brăila, Viorel Botea.

În funcție de rezultatele anchetei, se va stabili ce sancțiune va primi profesoara.