Caz șocant în Capitală. Copil de 15 ani, electrocutat în propria curte

Publicat: 20 02. 2020, 19:03
Actualizat: 20 02. 2020, 19:33

Copil electrocutat în propria curte. Un apel la 112 făcut joi seara a anunțat un caz șocant în sectorul 3 din Capitală.

Un copil de 15 ani a fost curentat după ce a atins cabluri neizolate din curtea în care locuia. Incidentul ar fi avut loc în zona Aleea Mizil, din sectorul 3.

Potrivit primelor informații, un echipaj SMURD a preluat copilul, care este conștient, cooperant și speriat. Se pare că a suferit un atac de panica.

Copilul a fost stabilizat și dus la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie Bucuresti.

Copilul locuia la curte. Din cauza ploii, apa a ajuns la un cablu neizolat (nu se stie de la ce era cablul) din curte si copilul s.a curentat. Părinții săi au chemat ambulanța.