Caz șocant la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț. Un călugăr a fost găsit mort în chilie. Bărbatul nu mai fusese văzut de câteva zile

Publicat: 21 04. 2023, 19:13
Sursa foto - CARACTER ILUSTRATIV: Shutterstock

Un călugăr a fost găsit mort într-o chilie de la Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț. Bărbatul în vârstă de 50 de ani nu mai fusese văzut de zile bune ieșind din chilia sa.

Bărbatul de 50 de ani nu a mai fost văzut de mai bine de 7 zile, spun călugării de la Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț.

Cel mai probabil, aceștia au crezut că monahul se roagă în chilia sa, mai ales că el locuia în cadrul Mănăstirii Sihăstria.

La un moment dat, s-au luat de griji văzând că acesta nu mai iese afară, astfel că au intrat în chilie, găsindu-l însă fără suflare.

Potrivit anchetatorilor şi celor de la medicină legală, călugărul era decedat de mai bine de 7 zile.

Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii au demarat imediat o anchetă, sub coordonarea unui procuror de caz pentru a stabili cauzele morții monahului, potrivit antena3.ro.