Cazul din Caracal | ÎCCJ a respins cererea procurorului. Ovidiu Popescu rămâne suspendat din funcție

Publicat: 23 09. 2019, 15:31

„Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Popescu Cristian Ovidiu împotriva Hotărârii nr.7P din 1 august 2019, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr.13/P/2019. Definitivă”, se arată în minuta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

Procurorul Cristian Popescu, cel care s-a ocupat de dosarul dispariției Alexandrei, a cerut luni ICCJ să-i anuleze suspendarea din funcție dispusă de CSM, deoarece decizia de a nu pătrunde în casa lui Dincă a fost luată de comun acord cu polițiștii pentru a evita riscul ca probele să devină nule.

Popescu a fost suspendat din funcție, în urma deciziei din 1 august a Secției pentru procurori a CSM, dispusă după ce Inspecția Judiciară a început ancheta disciplinară.

Inspecția a propus CSM suspendarea acestuia din funcție până la încheierea cercetării disciplinare. Procurorul Ovidiu Popescu nu ar fi permis polițiștilor să încalce mandatul de percheziție și să descindă în casa lui Gheorghe Dincă din Caracal înainte de ora 6:00.

„Inspectorii judiciari din cadrul Direcției de inspecție pentru procurori au dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul Popescu Cristian Ovidiu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza a II-a, constând în exercitarea funcției cu gravă neglijență”, se arată în informarea Inspecției Judiciare.

De altfel, Nicolae Alexe, fost adjunct IPJ Olt, a declarat că a propus procurorilor care se ocupau de dispariția Alexandrei să intre în flagrant în casa lui Gheorghe Dincă, invocând prevederea din Constituție care le permitea acest lucru, însă procurorii nu au fost de acord, deoarece nu erau siguri că victima este acolo.