Cazul din Caracal | USR propune măsuri după crima de la Caracal: Operaționalizarea Sistemului Alertă Răpire Copil

Publicat: 29 07. 2019, 11:38

„Colegii mei din USR Stelian Ion, Silviu Dehelean și Dumitru Dobrev au sumarizat, în ultimele zile, un set de măsuri pentru prevenirea cazurilor de acest gen și pe care le vor pune, astăzi (luni-n.r), în dezbatere public, pentru a fi cât mai rapid adoptate și implementate”, a scris Mihai Goțiu, pe Facebook.

USR propune, astfel, 12 măsuri:

„- Abrogarea imediată a legii recursului compensatoriu;

– Punerea în acord a legilor justiției cu recomandările Greco, ale Comisiei de la Veneția, ale Comisiei Europene;

– Îmbunătățirea sistemului de localizare a apelurilor 112 prin modificarea Legii nr. 160/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, cu abilitarea administratorului SNUAU să asigure informația de localizare a terminalului care a efectuat apelul de urgență, prin servicii de voce sau date;

– Operaționalizarea Sistemului Alertă Răpire Copil;

-. Asigurarea tehnicii performante la Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române pentru supraveghere, interceptare, localizare a apelurilor în anchetarea infracțiunilor grave;

– Asigurarea mijloacelor materiale necesare organelor de urmărire penală pentru desfășurarea anchetelor la prima rectificare a bugetului pe 2019, prin realocarea celor 235% buget suplimentar acordat Jandarmeriei Române pentru arme și muniții;

– Numirea pe funcțiile de conducere să se facă pe criterii meritocratice, pe bază de concurs, încetarea imediată a interimatelor cu care șefii din poliție sunt ținuți sub papuc;

– Îmbunătățirea calității educației, prin reformarea Academiei de Poliție, cu consultarea unor experți europeni și a pregătirii profesionale continue a polițiștilor, precum și evaluarea periodică a acestora de către un corp independent;

– Abrogarea de urgență a OUG nr. 51/2019, prin care a fost eliminat transportul rutier județean de persoane, considerat anterior serviciu public afectat bugetelor județene. Transportul județean să reintre în sfera categoria transportului public, iar acesta sa fie decontat elevilor inclusiv pe perioada vacanțelor;

– Operaționalizarea registrului pentru infractorii sexuali și crearea unor registre speciale, operative, pentru faptele de violență, în special domestică (chiar și cele soldate cu retragerea plângerilor de către victime); cei care săvârșesc astfel de fapte să fie supuși unor terapii și unor monitorizări;

– Instituirea unor pedepse complementare care să înceteze doar după efectuarea unor ședințe de terapie și după o evaluare psihologică;

– Modificarea pedepselor să se bazeze pe efectuarea unor studii criminologice bine documentate, efectuate de un institut autonom”, precizează Goțiu.