Cazul Sorina: Familia adoptivă a fetiței a făcut plângere pe numele lui Bogdan Licu și a procurorului Mihaiela Iorga / Comisia pentru abuzuri a Camerei Deputaților va cere documentele referitoare la caz

Publicat: 02 07. 2019, 15:28

„Doamna procuror Iorga Moraru a reținut pașaportul acestui copil (fetița de 8 ani, n.r) cerându-l de la Serviciul de pașapoarte. Sigur că avea pașaport. Potrivit hotărârii judecătorești, care nu este desființată, Gabriel și Ramona Săcărin sunt părinții acestui copil. I-au scos pașaport, au făcut o cerere de eliberare a pașaportului solicitat de doamna Moraru Iorga pentru a împiedica acest copil să plece din țară. Aceasta este o măsură de restrângere a libertății de circulație. De fapt, este un control judiciar informal pe care doamna procuror l-a impus fără a fi supus controlului instanțelor judecătorești. În baza unui fake news, oprim copilul în țară și statul român ia măsuri fără probe în baza unui fake news”, a declarat Diana Gavra, avocatul familiei Săcărin (familia adoptivă a Sorinei), la sediul Secției pentru anchetarea magistraților.

Avocatul a depus o plângere penală pe numele procurorului de caz Mihaiela Moraru Iorga și al procurorului general, Bogdan Licu.

Potrivit apărătorului, Mihaiela Moraru Iorga ar fi făcut presiuni asupra Ramonei Săcărin la audierea de acum câteva zile.

„A făcut diverse presiuni asupra acesteia să-i dea date despre judecători. Așa cum se făcea pe vremuri la DNA. Toată lumea a condamnat aceste acțiuni asupra procurorilor abuzivi, pentru că de aceea s-a făcut secția, pentru procurorii abuzivi, nu? Doamna procuror Iorga Moraru, cu o tehnică demne de cauze mai bune – doamna Săcărin nu era inculpat – a făcut presiune să declare ceva împotriva judecătorilor”, a mai spus avocatul.

Mama adoptivă a Sorinei, Ramona Săcărin, au fost audiată, săptămâna trecută, de procurorii Secției pentru anchetarea magistraților vreme de 9 ore. La ieșirea de la audieri, Ramona Săcărin a spus că fetița este bine și că autoritățile îi vor decide soarta, nu ei.

„Nu pot să fac niciun fel de declarații. Sorina este bine. O să hotărască autoritățile române, nu noi (ce se va întâmpla cu fetița, n.r.)”, a declarat Ramona Săcărin, la ieșirea de la Secția pentru achetarea magistraților.

Comisia pentru abuzuri a Camerei Deputaților va cere documente în cazul Sorinei

Comisia pentru abuzuri a Camerei Deputaților a decis să transmită adrese către DGASPC Mehedinți și Dolj, Ministerul Muncii, CSM, PG și ÎCCJ în care să ceară documente privind cazul Sorinei, fetița de 8 ani din Baia de Aramă luată cu forța de un procuror pentru a fi dusă familiei adoptive.

„S-a întrunit Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petitii a Camerei Deputaților și a hotărât transmiterea unor adrese către DGASPC Mehedinți și Dolj care sa ne pună la dispoziție dosarul cu istoricul minorului Sacarin Sorina din Județul Mehedinți, Baia de Arama precum și către Ministerul Muncii cu aceiași solicitare și către CSM și Parchetul General al Înaltei Curți de Casatie și Justiție cu privire la măsurile întreprinse de către doamna procuror Maria Pițurcă în legătura cu cazul minorului Sacarin Sorina, minor care a fost luat din familia asistentei maternale în vederea adopție și dacă s-au respectat procedurile legale”, a declarat, pentru Mediafax, deputatul PNL Ioan Bălan, președintea al Comisiei pentru abuzuri.

Inspecția Judiciară a început cercetarea disciplinară față de procurorul Maria Pițurcă, care a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți, și propune suspendarea sa până la finalizarea anchetei. Pițurcă este cercetată pentru manifestări ce dăunează prestigiului justiției.

Totodată, inspectorii Direcției de inspecție pentru procurori au înaintat Secției pentru procurori în materie disciplinară propunerea de suspendare din funcție a procurorului până la finalizarea procedurii disciplinare.