CCR discută dacă invalidarea referendumului se poate face cu majoritate simplă – surse

Publicat: 14 08. 2012, 14:19
Actualizat: 14 08. 2012, 14:19

Curtea Constituțională discută, la ora transmiterii acestei știri, despre modul în care se poate decide invalidarea referendumului pentru demiterea președintelui, printr-un vot al majorității simple a plenului celor nouă judecători sau printr-un vot de două treimi, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.

Conform surselor citate, discuția din plenul Curții Constituționale privește procedura care se aplică în cazul invalidării referendumului, respectiv dacă pentru o astfel de decizie este nevoie de o majoritate de două treimi (adică de șase voturi din nouă) sau de o majoritate simplă (cinci voturi din nouă).

„Legea nu prevede o majoritate în cazul invalidării, se precizează două treimi doar în cazul validării. Or, și în Germania validarea referendumului se face cu două treimi, însă invalidarea se decide cu majoritate simplă, adică 5 la 4 judecători, cum e aici”, au explicat sursele citate.

Conform legii de funcționare și organizare a CC, „plenul Curții Constituționale decide cu o majoritate de două treimi asupra valabilității referendumului”.

„Hotărârea Curții Constituționale stabilește dacă a fost respectată procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia. Înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună”, mai prevede legea.