CE a început o investigație cu privire la un eventual ajutor de stat la privatizarea Tractorul

Publicat: 15 02. 2012, 10:29
Actualizat: 30 05. 2012, 13:37
Comisia Europeană (CE) a început o investigație cu privire la posibila încălcare a tratatului Uniunii Europene referitor la un eventual ajutor de stat acordat de către autoritățile din România la privatizarea uzinei Tractorul Brașov.

Comisia Europeană a cerut României să suspende acordarea oricăror ajutoare nelegale până când autoritățile europene vor decide cu privire la compatibilitatea acestora, se arată într-un comunicat al Comisiei.

Sursa citată menționează că autoritățile de la București au condiționat privatizarea Tractorul de menținerea unui anumit nivel al activității economice, pe o perioadă de zece ani, și reangajarea foștilor angajați ai uzinei.

"CE trebuie să verifice dacă respectivele condiții impuse au determinat prețuri de vânzare mai mici dacât în cazul unei privatizări necondiționate, caz în care acestea ar putea fi catalogate ajutoare de stat", se arată în comunicat.

Totodată, CE menționează că deschiderea investigației dă posibilitatea părților implicate să-și prezinte punctul de vedere asupra măsurilor examinate.