Ce a pregătit Guvernul Casei Regale

Publicat: 23 06. 2016, 18:53

Conform proiectului, va fi recunoscută poziția de Șef al Casei Regale a României ca poziție de demnitate publică, între atribuțiile căruia se află și adoptarea Statutului Casei Regale a României.

„Proiectul de lege încadrează predictibil activitatea publică a Casei Regale și stabilește o metodă constituțional validă de recunoaștere a Șefului acesteia la momentul intrării în vigoare a legii. Toate aceste activități vor fi sub controlul Parlamentului, Șeful Casei Regale depunând anual un raport în acest sens”, se arată în expunerea de motive a proiectului normativ.

Prin proiectul SGG este stabilită totodată și constituirea unui „serviciu administrativ al Casei Regale a României strict în scopul atribuțiilor sale publice”. Acest serviciu urmează sa fie finațat de la bugetul de stat dar și din surse private, se mai arată în documentul citat.

Guvernul consideră Casa Regală ca păstrătoare a „valorilor și tradițiilor statale ale Coroanei Române” și afirmă că este o „instituție simbol a României”.

Totodată, se mai afirmă în motivarea SGG pentru acestă lege, că lipsa personalității juridice a Casei Regale a României „produce mari inconveniente, nu numai sieși dar și institușiilor publice cu care intră în parteneriat, deoarece aceasta trebuie să acționeze ca o persoană fizică”.

Casa Regală a României va desfășura conform proiectului propus de Guvern, atât acțiuni naționale cât și internaționale.

Patrimoniul Casei Regale a României va fi distinct de cel al Șefului Casei Regale și nu vor putea fi comasate, se mai specificî în proiect. Patrimoniul va fi alcătuit din donații și legate testamentare, sponsorizări și orice alte venituri obținute conform legii.