Ce au pățit angajații unui supermarket din Ploiești, care au dezbrăcat o fetiță de 10 ani pentru a controla dacă nu a furat ceva

Publicat: 22 02. 2018, 19:42

Purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii au fost sesizați de mama unei fetițe de 10 ani.

Părintele a reclamat că fetița sa a fost controlată fără acordul bunicului, cu care era la cumpărături, de angajații unui supermarket.

În plus, mama a reclamat că fetiței i-a fost ridicată bluza: „Mi-a luat copilul pe sus, practic. A dezbrăcat-o de geacă și i-a ridicat bluza sa o controleze. Adică toți cei de față mi-au văzut copilul pe jumătate dezbrăcat. Evident că nu a găsit nimic nici asupra ei și nici în ghiozdan. Presupunând că ar fi fost vorba despre un copil care fura, nici atunci nu ar fi trebuit să procedeze astfel. Ar fi trebuit să o tragă într-un colț, de față cu tutorele, să o întrebe frumos, în niciun caz să o percheziționeze pentru că nu are niciun drept. Este oribil ce s-a întâmplat, nu-mi revin din șoc, iar copilul plânge de atunci de nu o mai pot opri”.

„Este o anchetă în derulare. Noi am fost sesizați și facem acum cercetări pentru a se stabili ce s-a întâmplat. Mama a reclamat că fetița a fost controlată corporal fără acordul bunicului”, a declarat Brezeanu.

Fetița ar fi fost controlată pe motiv că ar fi fost suspectă de furt, dar asupra ei nu s-a găsit nimic.

Polițiștii îi vor audia și pe angajații supermarketului.