Ce decizie a luat Patriarhia în cazul preotului bisericii-monument găurite pentru a se monta aer condiționat

Publicat: 27 02. 2017, 18:47
Actualizat: 27 09. 2018, 19:11

Patriarhia Română a emis un comunicat de presă, luni, în care anunță că actualul preot al bisericii Parohiei Adormirea Sfintei Ana – Batiștei, Mihail Arcadius Iliescu, a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care polițiștii fac cercetări ce vizează efectuarea unor lucrări neautorizate în biserică.

Totodată, Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor a început o anchetă internă.

„Centrala termică a bisericii Parohiei Batiștei a fost montată în anul 2002, în timpul preotului paroh Mircea Despoiu (în prezent pensionar), fără aprobarea Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe locul pe care funcționa la începutul secolului al XX-lea o sobă folosită pentru încălzirea lăcașului de cult. Pentru evacuarea gazelor centralei termice a fost folosit vechiul coș, aflat în peretele bisericii încă de la construcția edificiului (secolul al XVIII-lea)”, se arată în comunicat.

Un pictor-zugrav restaurator, acreditat de Ministerul Culturii, a realizat un memoriu tehnic în care a semnalat că orificiul utilizat pentru evacuarea gazelor actualei centrale termice a deservit și coșul sobei care încălzea biserica în secolul trecut.

Potrivit sursei citate, „pentru restaurarea integrală a bisericii și, implicit, și pentru remedierea acestei probleme, Parohia Batiștei a inițiat în anul 2014 un proiect în care sunt implicați mai mulți arhitecți acreditați de Ministerul Culturii.”

Patriarhia Română precizează, de asemenea, că cele trei aparate de aer condiționat instalate în biserică în anul 2016 nu afectează pictura murală.

Polițiștii din cadrul Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române s-au sesizat cu privire la faptul că, la o biserică din București, monument istoric de clasă A, de valoare națională și universală, înscris în Lista Monumentelor Istorice, au fost făcute lucrări de intervenție neautorizată. Autosesizarea a venit ca urmare a unui control efectuat împreună cu reprezentanți ai Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural a Municipiului București.

Lucrările neautorizate au constat în montarea a două centrale termice și amplasarea, cu sprijinire pe perete, a conductelor, precum și a trei aparate de aer condiționat, fiind perforate perimetral ferestrele pentru traversarea conductelor.

Aceste operațiuni au cauzat distrugerea picturii murale de pe pereții interiori în zonele în care au fost amplasate echipamentele.

Polițiștii, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și executarea de lucrări fără autorizație de construire sau de desființare, ori cu nerespectarea prevederilor legale.