Ce i s-a întâmplat unei călugărițe din Vaslui după ce a dat de 11 ori examen pentru permisul auto

Publicat: 17 09. 2015, 20:47

Deși a obținut punctaje foarte bune la proba teoretică, pe care a trecut-o de fiecare dată fără probleme, călugărița de la o mănăstire din județul Vaslui nu a reușit să îl convingă pe polițistul examinator că deține și cunoștințele practice la parcurgerea traseului, obligatorii pentru obținerea permisului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Din acest motiv, femeia a fost nevoită să facă, în total, o sută de ore de practică la o școală de șoferi din Vaslui.

„Este de apreciat perseverența conducătoarei auto, care nu a renunțat la a se prezenta la examen până când nu a obținut și permisul de conducere. De fiecare dată când era declarată «respins», spunea că nu se lasă până când nu ia examenul, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV), Dumitru Tăbăcaru.

Odată cu obținerea permisului de conducere, stareța mănăstirii unde conviețuiește călugărița i-a încredințat acesteia o autoutilitară, pe care femeia o conduce fără probleme în prezent.