Ce mesaj a transmis ambasada Franței la București, după moartea lui Alexandru Darie

Publicat: 19 09. 2019, 13:29

„În urma decesului cunoscutului regizor Alexandru Darie, Ambasada Franței în România transmite condoleanțe familiei și împărtășește tristețea apropiaților, colegilor și iubitorilor de teatru. Alexandru Darie va rămâne în memoria colectivă un veritabil simbol al pasiunii pentru artă, pentru lumea spectacolului și un prieten fidel al Franței, care i-a oferit, în 2012, însemnele de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor, pentru «contribuția sa la promovarea artelor scenei în lume». În calitate de director al Teatrului Bulandra, Alexandru Darie a pus în valoare diversitatea scenei franceze, de la opere clasice, la spectacole de circ și de dans contemporan”, se arată în mesajul Ambasadei Franței la București.

Regizorul Alexandru Darie a murit miercuri, la vârsta de 60 de ani.

Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.

„Cel mai prețios lucru este timpul și îmi pare rău că în unele momente ale vieții mele am lăsat să treacă timpul. Dacă ar fi să o iau de la început, acesta este singurul lucru pe care într-un fel l-aș schimba, pentru că până la 20 de ani timpul este al tău, după 30 este al altcuiva și cu cât mergi în sus, cu atât devine mai furgerător”, spunea Alexandru Darie în 2011.

Alexandru Darie a studiat regia de teatru la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” București, pe care a absolvit-o în 1983.

În studenție a regizat spectacolul „Paracliserul”, de Marin Sorescu, pentru care i s-a acordat marele premiu pentru cea mai bună producție la Festivalul International al școlilor de Teatru Jacques Lecoq, Riccione, Italia, 1981.

În 1992, a fost invitat de Oxford Stage Company să regizeze „Mult zgomot pentru nimic”, de William Shakespeare, BBC apreciind montarea drept un eveniment al stagiunii.

Alexandru Darie a regizat și spectacole montate în SUA, la Performing Arts Centre din New, dar și la Globe Theatre Tokio, Japonia.

În ianuarie 1995 a regizat „Trei surori”, de Anton Cehov, premiat de Asociația Criticilor de Teatru și de Uniunea Teatrală din România (UNITER).

În 1998, a montat la Teatrul Nottara o curajoasă adaptare a piesei „Viforul”, cu Stelian Nistor.

Din 2002, este directorul Teatrului Bulandra. În perioada 2006 – 2011, a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, organizație înființată de Giorgio Strehler, de care îl leagă afinități și momente hotărâtoare.

A montat spectacole care au marcat ultima parte a secolului 20, precum „Visul unei nopți de vară”, „Poveste de iarnă”, „Trei surori”. Despre „Visul unei nopți de vară”, cu care la începutul anilor ”90 a susținut un turneu în Marea Britanie, The Guardian a scris că este cea mai bună montare după cea semnată de Peter Brook.

Ducu Darie a jucat și în filme, precum „Galax, omul păpușă” (1984), de Ion Popescu-Gopo, dar și mai recentul „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob (2015)

„Normalitatea este singurul lucru care nu se simte. Ca și sănătatea, nu o simțim, avem o viață bună, dar când te împiedici și îți spargi nasul, atunci îți dai seama de sănătate”, spunea într-o conferință Alexandru Darie.

De-a lungul carierei, a primit numeroase distincții, precum Ordinul Steaua Solidarității Italiene în grad de Cavaler și Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Ofițer.