Ce mizerie a găsit un turist într-un apartament din Mamaia, închiriat cu 600 de lei pe noapte: „Parcă donam sânge!”

Publicat: 22 08. 2022, 10:25
Actualizat: 22 08. 2022, 10:26

Tot mai mulți români se declară dezamăgiți de condițiile de cazare de pe litoralul Mării Negre. Deși prezentarea de pe internet este destul de pompoasă, turiștii au un șoc în momentul în care ajung la hotel. Ba camerele sunt deplorabile, cu mizerie și mucegai, ba mâncarea lasă de dorit, în condițiile în care oamenii plătesc bani frumoși pe sejur. Iată ce au găsit la cazare câtiva români plecați în concediu!

„Am fost cazați săptămâna trecută la Mamaia, apartament în complexul rezidențial Summerland de pe Bulevardul Mamaia nr. 383 ! Există în complex, la alți proprietari, condiții deosebite. Curățenie exemplară, microunde, mobilă de calitate, etc.  Am aflat asta la fața locului. Cereți să va spună numărul apartamentului ce o sa il primiți și verificați apoi pe grupuri‼️”, scria în postarea turistului de pe un grup de călătorii.

Românii, dezamăgiți de condițiile din Mamaia

Turistul român a atașat și fotografiile făcute la cazarea din Mamaia, unde a găsit o situație deloc corespunzătoare pentru câteva zile de relaxare.

„Precizez de la început faptul că există și nr 385, 387. Este un complex de apartamente cu proprietari diferți. Unele sunt închiriate, altele sunt locuite de proprietari. Postarea se referă la un singur proprietar al apartamentului 36 de la numărul 383 ‼️ Tarif 600 ron/noapte. Am cumpărat produse de curățenie de 100 ron c să facem cât de cât curat. Patul se destrăma de-a dreptul, în baie instalația e dezastru. Duș necurățat de calcar de la nașterea lui. Etc… Cel mai deranjant lucru a fost că a trebuit sa dorm tot concediul din cauza patului care era gata să se destrame si scârțâia ca un cor de șoareci. N-am îndrăznit nici să ma întorc de pe o parte pe alta.  Am dormit ca o scândură, parca donam sânge..”, a mai scris turistul pe Facebook.