Ce pedepsă a primit gardianul care își transporta bunicul încătușat în portbagaj

Publicat: 10 02. 2018, 16:07
Actualizat: 05 06. 2018, 19:22

Magistrații Judecătoriei Hârșova au decis, sâmbătă, ca angajatul Penitenciarului Poarta Albă, care și-a bătut bunicul și l-a băgat în portbagaj, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia nu e definitivă.

Vineri, bătrânul în vârstă de 71 de ani, din comuna constănțeană Topalu, a fost agresat în locuință de către nepot care, iar după ce l-a lovit, l-a încătușat, l-a băgat în portbagajul mașinii și a plecat.

După ce a fost urmărit de polițiști, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost oprit pe DN 2 A, între localitățile Crucea și Stupina. Oamenii legii l-au găsit pe bătrân, încătușat, în portbagajul mașinii.

Tânărul a refuzat să coopereze cu polițiștii.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru a i se preleva probe biologice. La spital a ajuns și bătrânul, care a suferit mai multe traumatisme și echimoze, dar, după acordarea de îngrijiri medicale, el a refuzat internarea.

Conducerea Penitenciarului Poarta Albă din Constanța a deschis o anchetă internă și așteaptă și rezultatele cercetărilor efectuate de polițiști.

Angajatul Penitenciarului este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințări, lovire și alte violențe și lipsire de libertate.