Ce salariu încasează un angajat la Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA). La sumă se mai adaugă și alte sporuri

Publicat: 23 01. 2023, 13:27
Sursă Foto - Facebook/ASPA

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) se află în subordinea Primăriei Generale și beneficiază din bani publici. Astfel încât, un director general al instituției primește un salariu considerabil. Iată câți bani primesc angajații de la ASPA.

Aflată în subordinea Primăriei Generale, Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) beneficiază de fonduri din bani publici.

Un director general al instituţiei primeşte un salariu de bază în valoare de 16.917 lei, la care se mai adaugă şi un spor de lucru în condiţii vătămătoare de 1.456 lei.

Ce salarii primesc angajații de la ASPA

Un director adjunct are un salariu de 14.919 lei pe lună, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 1.907 lei, un şef serviciu are un salariu 9.690 lei/lună plus spor de condiții vătămătoare de 1.238 lei, un consilier are salariu de 5.899 lei/lună, plus spor de condiții vătămătoare de 754 lei.

Un muncitor necalificat are un salariu de 3.631 lei/lună plus spor de condiții periculoase de 464 lei, iar un şofer 4.093 lei/lună plus spor de condiții periculoase de 523 lei, potrivit ȘtirideCluj.

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a intrat iar în atenţia publicului, după ce o haită de câini a sfâşiat-o pe Ana Oros, o femeie de 43 de ani, activist de mediu şi sportiv, care alerga pe Lacul Morii.

Femeia a fost găsită fără suflare la 300 de metri distanţă de cea mai apropiată locuinţă.

Terenul care se află la limita dintre sectorul 6 şi localitatea ilfoveană Chiajna este împânzit de bălării şi de haite de câini.

Din nefericire, nimeni nu a auzit strigătele de disperare ale femeii.