Ce se va întâmpla cu un judecător din Constanța care a întârziat soluționarea a 476 de dosare

Publicat: 22 10. 2015, 19:16

Conform unui comunicat al IJ, inspectorii judiciari au dispus exercitarea acțiunii disciplinarea față de Răzvan Vladimir Davidencu, judecător la Judecătoria Constanța, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera h „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor” și m -„nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de legi sau regulamente”, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

De asemenea, IJ cere sancționarea disciplinară a magistratului și pentru abaterile prevăzute de articolul 99 litera f și k din același act normativ, respectiv „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu” și „absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori a parchetului”

„În motivarea acțiunii disciplinare s-a reținut, în principal, că judecătorul, în 476 de cauze, a depășit cu până la 336 de zile termenul legal de redactare a hotărârilor judecătorești și a absentat în mod nejustificat un număr de 36 de zile de la instanță, zile în care trebuia să ia măsuri în dosare cu dată recomandată, să intre în ședințe de judecată sau să facă pronunțări, urmare a amânărilor de pronunțare dispuse”, se arată într-un comunicat al IJ.

Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea judecătorului Răzvan Vladimir Davidencu.