Ce se va întâmpla într-o lună dacă numărul de cazuri noi de coronavirus nu va fi mai mic față de cel din prezent. Raed Arafat a făcut anunțul. “Asta scrie şi în hotărârea de Guvern”

Publicat: 10 11. 2020, 07:46
Actualizat: 10 11. 2020, 07:47
Ce se va întâmpla într-o lună dacă numărul de cazuri noi de coronavirus nu va fi mai mic față de cel din prezent. Raed Arafat a făcut anunțul. “Asta scrie şi în hotărârea de Guvern”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, este de părere că efectele măsurilor restrictive impuse, de luni, de Guvern vor fi vizibile în aproximativ 30 de zile.

Dacă după această nu s-ar putea înregistra un număr mai mic de cazuri noi de coronavirus, față de cel prezent, secretarul de stat din MAI nu exclude introducerea unor noi restricții.

Eu nu cred că o să ajungem la un platou până nu vedem impactul şi al noilor măsuri pe care le avem, dacă sunt aplicate corect de noi toţi. Evaluarea reală asupra impactului acestor măsuri are nevoie de 30 de zile, de două cicluri de 14 zile, este părerea epidemiologilor. Dacă nu ajungem să avem un impact serios al acestor măsuri urmează o reevaluare.

Asta scrie şi în hotărârea de Guvern. Dacă la reevaluare se va considera că sunt necesare şi alte măsuri, o să vedem la momentul respectiv. Dacă nu scade suficient într-o lună înseamnă că măsurile nu sunt suficiente şi există risc de creştere mai departe. Şi atunci se impun şi alte măsuri. Se pot lua şi alte măsuri suplimentare în zonele care sunt afectate mai grav”, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat: “Virusul există. Nu ar trebuie să mai ai aibă nimeni suspiciuni!”

Șeful DSU este convins că, în prezent, românii au coștientizat cât de periculos este virusul și că foarte puține sunt persoanele care, în continuare, nu cred în existența lui.

Dacă acum câteva luni aveau suspiciuni unii şi aveau întrebări dacă virusul ăsta există, nu ar trebui să mai aibă aceste suspiciuni, văzând ce se întâmplă în România şi în jurul nostru şi câte persoane decedează în fiecare zi”, a declarat Raed Arafat, la B1 TV.

“Am convingerea că o mare parte a populației respectă regulile”

De asemenea, Raed Arafat face încă o dată un apel la popolație să respecte măsurile impuse de autorități și să poate mască de protecție, pentru că doar cu ajutorul ei putem învinge pandemia de coronavirus.

Nu putem spune că populaţia în general, poate că o parte a căzut pradă campaniilor de diminuare a rolului măştii. Eu am convingerea că o mare parte a populaţiei a înţeles deja de mult timp şi respectă regulile, dar trebuie să le respectăm cu toţii pentru că partea mai mică răspândeşte boala la cei care respectă măsurile”, susține Raed Arafat.