Ce spun medicii legiști despre moartea fetiței de patru ani la Spitalul Huși

Publicat: 10 12. 2014, 20:47

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, raportul de necropsie în cazul fetiței de patru ani din localitatea vasluiană Bunești-Averești arată că „decesul a fost unul patologic”, pe fondul laringitei acute cu care copila a fost internată in spital, care i-a provocat și o epiglotită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În urma comunicării acestui raport medico-legal, anchetatorii nu au putut stabili dacă este vorba și de culpă medicală, astfel încât procurorii și polițiștii așteaptă noi rapoarte și de la alte instituții și organisme profesionale care desfășoară anchete în acest caz.

„Ancheta este abia la început și, pe baza documentelor ce vor fi depuse la dosar, urmează să se stabilească dacă există legătură de cauzalitate între moartea pacientei și actul medical, respectiv dacă vreun cadrul medical se face vinovat de decesul fetiței. Așteptăm rapoartele de anchetă de la celelalte organisme și instituții care au desfășurat sau desfășoară cercetări în acest caz, cum ar fi Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, Antoanela Pălie.

Potrivit acesteia, până la această dată nu a fost începută urmărirea penală în dosar față de vreo persoană.

Ministerul Sănătății a declanșat, în urmă cu două luni, o anchetă la Spitalul Huși în cazul fetiței de patru ani moartă în condiții suspecte la 40 de minute de la internare, după ce a fost diagnosticată cu laringită acută, pe lângă examinarea documentelor fiind audiate și cadrele medicale implicate în acest caz.

În urma controului, mai multe instituții și persoane responsabile de buna desfășurare a actului medical au fost sancționate cu amenzi cuprinse între 1.000 și 25.000 de lei, pentru nerespectarea procedurilor.

Fetița de patru ani, din localitatea vasluiană Bunești-Averești, a murit în 4 octombrie la Spitalul Municipal Huși, la 40 de minute de la internare, iar părinții acesteia au acuzat de malpraxis cadrele medicale. Copila a fost diagnosticată de către medicul de gardă cu „laringită acută, cu sindrom febril” și a primit tratament cu antibiotic. Părinții fetiței cred însă că medicul i-a administrat antibiotic fără a-i face înainte un test în urma căruia să se stabilească dacă este alergică la respectivul medicament.

Părinții fetiței au depus plângere la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, prin care au cerut explicații cu privire la decesul fiicei lor.

Și Colegiul Medicilor și Poliția au deschis anchete în acest caz.