Cea mai mare tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech sosește, luni, în țară

Publicat: 25 04. 2021, 15:23
Actualizat: 25 04. 2021, 20:29
Record de doze de vaccin Pfizer / Sursă Foto: CNCAV

Luni, 26 aprilie, România va recepționa cea mai insemnată tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 725.400 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, transmite CNCAV.

Record de doze Pfizer BioNTech

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

Centrul Național de Stocare București: 175.500 doze; Centrul Regional de Depozitare Brașov: 85.410 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanța: 92.430 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 91.260 doze; Centrul Regional de Depozitare Iași: 93.600 doze; Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 93.600 doze.

Până la acest moment, România a recepționat 4.397.309 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 3.843.269 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

Peste 76.000 de doze de vaccin Moderna sosesc duminică în România

România primește duminică, 25 aprilie, încă 76.800 doze de vaccin Moderna, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

România va primi mâine peste 76.000 de doze de vaccin Moderna, acestea urmând să fie distribuite la 5 centre din țară, se arată într-un comunicat al CNCAV.

Până în prezent, 560.400 de doze Moderna au fost recepționate, în timp ce 395.601 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.