Cea mai prețioasă scrisoare din lume costă DOAR 1 EURO. Cum poți avea scrisoarea lui Petru

Publicat: 21 05. 2013, 18:36
Actualizat: 29 07. 2014, 19:14

„Salut, eu sunt Petru Adrian Dogaru, am 5 luni și sunt diagnosticat cu cancer. Tratamentul va dura 9 luni și costă 150.000 euro. Când voi fi mare, voi scrie o scrisoare de mulțumire pentru fiecare donație de minim 1 Euro.”

Mesajul ăsta îți pică în moalele capului așa cum le-a picat și Gabrielei și lui Adrian Dogaru atunci când au aflat că puiul lor de om are neuroblastom, o formă extrem de agresivă de tumoră malignă a glandei suprarenale.

Copilul lor, născut pe 6 decembrie 2012, de Moș Nicolae, are cancer, descoperit în urmă cu câteva zile în urma unui banal control la șold.

Ca să traiască, pentru că Adrian și Gabriela Dogaru au primit asigurări de la medici, Petru are nevoie urgent de tratament adecvat la o clinică specializată din Koln, Germania.

Acolo i s-au făcut și analizele micuțului, pentru că-n România li s-a spus părinților că nu este nimic grav, și tot acolo s-a stabilit și un plan de tratament pentru Petru Dogaru.

Copilul va sta internat 9 luni într-un spital din Germania, dar împreună îl putem ajuta să se facă bine. Cu un gest simplu – cumpărându-i, în avans, scrisoarea. Scrisoarea pe care Petru ne-o promite tuturor.

Contabilicește, Petru Dogaru are nevoie de bani – pentru tratament, pentru procedurile medicale, pentru medicamente, interventii și spitalizare. În total 150.000 de euro, pentru 9 luni.

În tot atâtea s-a format Petru. Acum se va naște din nou. Iar noi toți, împreună, îi putem da viață. Sunt oameni care au făcut mai mult – i-au făcut blog, i-au spus povestea pe Facebook, precum Paula Herlo și Alex Dima, corespondenții Știrilor Pro TV, ori au făcut donații.

Vă invit să ne alăturăm lor! Acestea sunt conturile:

RO22INGB0000999900919881 RON
RO95INGB0000999901538785 EURO

deschise pe numele mamei, Dogaru Roxana Gabriela.