Cel mai ambițios plan anunțat vreodată de americani: NASA vrea să trimită astronauți pe planeta Marte

Publicat: 01 07. 2015, 17:40
Actualizat: 04 08. 2015, 10:50

În cadrul acestei noi planificări, care a fost propusă de cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, primii astronauți vor coborî mai întâi pe Phobos, unul dintre cei doi sateliți naturali ai planetei Marte, după care vor ajunge pe suprafața planetei roșii.

Obiectivul final al misiunii va consta în trimiterea unui număr de patru astronauți care vor trebui să trăiască timp de un an într-o bază permanentă ce va fi amenajată pe Marte în anul 2043.

Noua planificare realizată de NASA se bazează pe tehnologii aflate în dezvoltare, precum și care sunt deja utilizate în misiunile actuale.

Această „arhitectură minimală” în privința viitoarelor misiuni spațiale vizează trimiterea de astronauți pe Marte fără o creștere consistentă a bugetului NASA dincolo de limitele estimate cauzate de inflație.

Planurile savanților americani includ și o misiune cu rol de repetiție a coborârii pe Marte, prin plasarea unei capsule pe Lună și testarea capacității de funcționare a unui habitat spațial artificial.

NASA va încerca apoi să expedieze patru astronauți pe orbita lui Marte, care vor trebui să coboare pe Phobos, un satelit cu diametrul de 16 kilometri, în anul 2033.

Doi astronauți vor petrece ulterior o lună pe suprafața lui Marte în 2039. Apoi, patru astronauți vor rămâne timp de un an pe planeta roșie, începând din 2043.

Rachete care vor transporta acel habitat artificial și un vehicul de tip cargo vor fi lansate înainte de sosirea astronauților, pentru a asigura supraviețuirea acestora pe Marte.