Cel puțin șapte morți după naufragiul unui vas de pescuit spaniol în largul Canadei

Publicat: 15 02. 2022, 21:52
Actualizat: 15 02. 2022, 21:54

Salvatorii din cadrul echipelor de intervenție canadiene au transmis marţi că au găsit cadavrele altor trei persoane care se aflau la bordul navei de pescuit scufundate în apele Terra Nova, o insulă în largul coastei de est a Canadei. Astfel, bilanțul morților ajungând la şapte.

„Din păcate, aceștia au murit, prin urmare am recuperat şapte persoane decedate şi trei supravieţuitori”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Centrului de coordonare şi salvare, Brian Owens.

Potrivit  publicației The Guardian, a mai spus că echipele de intervenţie continuă operaţiunile de salvare, în condiţii dificile.

Paisprezece persoane sunt în continuare date dispărute

Paisprezece persoane sunt în continuare date dispărute şi trei marinari au fost salvaţi din cele 24 de persoane care se aflau în această navă spaniolă. Majoritatea persoanelor aflate la bord erau spanioli.

Tragedia a avut loc în noaptea de luni spre marţi.

„Villa de Pitanxo”, un vas cu o lungime de 50 de metri sub pavilion spaniol, aparţinea grupului de pescuit Nores.

Fondată în 1950, compania are 300 de angajaţi şi este prezentă în 60 de ţări din întreaga lume, potrivit site-ului său.