Cele mai multe state din UE interzic culturile de organisme modificate genetic

Publicat: 05 10. 2015, 12:20

Un număr de 19 state europene au cerut ca pe o parte sau pe întreg teritoriul lor să fie interzise culturile de OMG. În conformitate cu un act normativ adoptat în luna martie a acestui an de Consiliul European, țările membre UE au dreptul de a interzice sau de a aproba culturile de organisme modificate genetic pe teritoriul lor. Solicitările țărilor care optează pentru interzicere trebuie comunicate marilor companii din sectorul agricol, precum Monsanto sau Dow, pentru a putea opri cultivarea OMG autorizate deja în UE sau care sunt în mijlocul procesului de autorizare, scrie Agerpres.

„Așa cum arată numărul de cereri din partea statelor membre, guvernele naționale folosesc această legislație pentru a avea un rol mai important în deciziile privind cultivarea teritoriilor lor„ se arată într-o declarație a Comisiei Europene publicată duminică.

Statele care și-au exprimat opțiunile privind culturile de OMG sunt: Austria, Belgia (în regiunea Valonia), Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Slovenia și Marea Britanie (în Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord), arată datele Comisiei Europene.

În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană, doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat și în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania americană Monsanto.