Cerșetorii români au invadat Geneva

Publicat: 15 02. 2012, 11:58
Actualizat: 15 03. 2012, 19:31
Mai mult de 100 de cerșetori, majoritatea români, au fost văzuți, toamna trecută, pe străzile Genevei, motiv pentru care autoritățile au instituit, în luna noiembrie, o lege prin care aceștia sunt expluzați din țară, informează, miercuri, site-ul tdg.ch.

Mai mult de 100 de cerșetori, majoritatea români, au fost văzuți, toamna trecută, pe străzile Genevei, motiv pentru care autoritățile au instituit, în luna noiembrie, o lege prin care aceștia sunt expluzați din țară, informează, miercuri, site-ul tdg.ch.

Numărul mare de cerșetori din Elveția a atras atenția oficialilor, iar un politician din cantonul Vaud propune ca aceeași lege adoptată de orașul Geneva, în noiembrie, să intre în vigoare și în alte orașe. Cerșitul pe străzile Elveției este un fenomen relativ nou, apărut după extinderea Uniunii Europene. Cetățenii unor țări precum România pot locui, acum, în Elveția timp de trei luni. Problema a fost observată și în Laussane, unde aproximativ doisprezece oameni au fost văzuți cerșind pe stradă.

Procurorul general al Genevei, Daniel Zappelli, a cerut Poliției, săptămâna aceasta, să aplice legea cu mai multă seriozitate. Au fost desemnați mai mulți ofițeri care să patruleze pe străzi și să amendeze cerșetorii. Pe de altă parte, nu toți politicienii din Vaud sunt dispuși să adopte măsura. "Pentru a fi cu adevărat categorici ar trebui, mai întâi, să interzicem sărăcia", a spus Marc Vuilleumier, consilier municipal în Laussane.

Între timp, la Geneva s-a înființat Mesemrom, un grup de susținere a romilor din România, care a cerut Înaltei Curți a Elveției să renunțe la legea împotriva cerșetorilor, pe motiv că încalcă libertățile personale.