CERT-RO avertizează: Atenţie la orice e-mail trimis de Banca Transilvania

Publicat: 23 09. 2021, 18:33

Dacă aţi primit recent un e-mail de la Banca Transilvania, analizaţi-l cu atenţie, căci ar putea fi de la hackeri, avertizează CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică). Cine accesează link-ul din mesaj este infectat cu malware.

Specialiştii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) atrag atenţia asupra mesajelor sau e-mail-urilor primite „din partea băncii”.

„Verificaţi cu atenţie sursa mesajului, iar atunci când nu sunteţi siguri, verificaţi transmiterea lui cu expeditorul. Infractorii cibernetici se folosesc mereu de identitatea vizuală a brandurilor cu reputaţie şi încearcă să impersoneze compania în relaţia cu clienţii ei. În exemplul de mai jos aveţi o mostră de e-mail trimis de o adresă compromisă de atacatori, care pretinde a fi de la Banca Transilvania. Scopul final era infectarea utilizatorului cu malware, dacă acesta accesa link-ul din mesaj”, arată CERT-RO.

Astfel de atacuri caută infectarea dispozitivului cu software maliţios care extrage date despre utilizator, în special date financiar-bancare, cum ar fi date de card, credeţiale de autentificare la servicii de internet banking.