Cetățeni germani, prinși cu un autoturism furat în timp ce încercau să ajungă la Varna

Publicat: 22 07. 2013, 11:53
Actualizat: 08 06. 2018, 19:07

Doi cetățeni germani, soț și soție, au fost prinși de polițiștii de frontieră constănțeni în timp ce călătoreau către Varna, în Bulgaria, la bordul unui autoturism furat, la volan aflându-se bărbatul, care nu avea permis de conducere.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, cei doi soți au încercat să iasă din țară, la sfârșitul săptămânii trecute, prin punctul de frontieră Ostrov, călătorind cu un autoturism marca Kia Sportage cu numere de Germania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oamenii legii au mai stabilit că șoferul, cetățean german în vârstă de 45 de ani, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul. În plus, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au mai stabilit că soția conducătorului auto, pasageră în autoturism, a încheiat un contract de test drive pentru mașină într-o localitate din Germania, în luna iulie, iar din data de 5 iulie autoturismul figura ca fiind furat.

După ce au luat mașina, cei doi soți au plecat apoi într-o călătorie prin Europa, destinația finală fiind orașul Varna din Bulgaria, unde doreau să-și petreacă vacanța.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 30.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Poliției de Frontieră Ostrov pentru continuarea cercetărilor, iar pe numele celor doi soți germani au fost întocmite dosare penale pentru furt, respectiv conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană ce nu posedă permis de conducere.