Cinci profesori ai Universității de Medicină Craiova sunt cercetați sub control judiciar pentru fapte de corupție

Publicat: 08 07. 2015, 16:53
Actualizat: 24 08. 2017, 22:22

Potrivit procurorilor, profesorii universitari Lucica Roșu, Cristina Petrică, Dănuț Firu și Daniela Denisa Cernea sunt acuzați de luare de mită, în timp ce Bogdan Cotoi este cercetat pentru complicitate la luare de mită și folosirea de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Tot sub control judiciar este cercetată secretara Raluca Eugenia Ivan, pentru trafic de influență și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.

În același timp, în urma perchezițiilor făcute luni, la Facultatea de Medicină și Facultatea de Moașe și Asistență Socială din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Craiova, au fost ridicați 55.423 de lei și 13.760 de euro precum și peste 500 de bijuterii din aur.

Conform anchetatorilor, în acest dosar au fost audiate, până în prezent, 75 de persoane.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) și ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) au descins, luni, la 15 adrese din Craiova, între care și sediul Universității de Medicină și Farmacie și sediul Direcției de Sănătate Publică, fiind vizați mai muți profesori universitari.

Conform anchetatorilor, suspecții ar fi condiționat mai mulți studenți ca, pentru promovarea examenelor, să plătească sume cuprinse între 50 și 100 de euro.

Procurorii și ofițerii DGA au fost sprijiniți de luptătorii Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei Române, iar suportul tehnic și informativ a fost realizat de SRI – Direcția Județeană de Informații Dolj.