Cine este Sevil Shhaideh, secretarul de stat propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării

Publicat: 20 05. 2015, 12:44
Actualizat: 06 06. 2018, 06:29

Miercuri, premierul Victor Ponta i-a transmis președintelui Klaus Iohannis propunerea ca Sevil Shhaideh să fie numită ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Anterior, ministrul Telecomunicațiilor, Sorin Grindeanu, lider al PSD Timiș, a declarat agenției MEDIAFAX că noul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației va fi Sevil Shhaideh, secretar de stat în același minister, care va depune jurământul la ora 16.30.

Sevil Shhaideh are 50 de ani, iar în 1987 a absolvit Academia de Științe Economice, Facultatea de Planificare Economică și Cibernetică. În 1995 și 2001, ea a obținut specializările: expert în administrație publică și manager ONG la organizația internațională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susținut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

În perioada 1987-1991, ea a fost angajată ca analist programator la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanța, iar din 1991 și până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcția de Muncă și Protecție Socială a județului Constanța. Ulterior, din 1993 și până în 2007, Sevil Shhaideh a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Județean (CJ) Constanța, iar între anii 2007 și 2012 a condus Direcția Generală de Proiecte din CJ Constanța, având ca principale atribuții coordonarea și managementul proiectelor cu finanțare europeană. Simultan, ea a ocupat postul de coordonator al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR), în perioada în care Liviu Dragnea era președinte al Consiliului Județean Teleorman, între principalele activități și responsabilități numărându-se elaborare de amendamente legislative cu privire la actele normative care reglementează administrația publică locală. De asemenea, din anul 2000, ea este președinte al Asociației Naționale a Informaticienilor din Administrația Publică.

În 2012, imediat după desemnarea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcția de secretar de stat la același minister.

Conform ultimei sale declarații de avere, din 6 mai 2015, Sevil Shhaideh are un apartament de 47 de metri pătrați, cumpărat în 1994, și mai multe conturi deschise în 2007 și 2011, în sumă totală de aproximativ 500.000 de lei.

În declarația de avere a acesteia este menționat și un împrumut de 20.000 de euro acordat de către soțul său, Akram Shhaideh, lui Bachir Chhide, și ramburat în septembrie 2014. De asemenea, la secțiunea „datorii” este trecut un credit de 60.000 de lei, contractat în anul 2012 și scadent în 2017.

Veniturile obținute de Sevil Shhaideh în anul fiscal precedent depășesc 300.000 de lei, din care 56.364 de lei reprezintă salariul de la Ministerul Dezvoltării, iar 247.800 de lei a încasat ca membru al CIFGA (Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări) la EximBank SA.

Soțul lui Sevil Shhaideh a obținut un venit anual de 46.149 de lei ca angajat al Regiei Autonome Județene Drumuri și Poduri Constanța și 826 lei în calitate de consilier în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De asemenea, potrivit declarației de interese, ea este acționar la Coremar – cupon gratuit, și la SC Rosyr International SRL, cu 50 de acțiuni, în valoare de 100 de lei.

Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar presa a scris că nași de cununie au fost Liviu Dragnea și șeful Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu.

Liviu Dragnea a afirmat, miercuri, însă că Sevil Shhaideh nu îi este fină, deoarece în religia musulmană nu există termenul de naș, și că la căsătoria acesteia i-a fost „martor”, alături de alte persoane.

„În religia musulmană nu există termenul de naș. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat și o femeie de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment și care sunt martori. Nu există termenul de naș și fin”, a spus Dragnea.

El a adăugat că o cunoaște pe Sevil Shhaideh de 15 ani, iar la căsătoria acesteia a fost martor alături de alte persoane.