Cine sunt românii DISPĂRUȚI după atacul de la Nisa. UPDATE: Mama a fost găsită

Publicat: 17 07. 2016, 13:20
Actualizat: 26 03. 2019, 15:42

UPDATE 13:15  „Mama minorului a fost identificată la un spital din Nisa. Potrivit medicilor, starea de sănătate a mamei minorului este destul de gravă, dar stabilă”, informează MAE printr-un comunicat de presă.

Demersurile au fost realizate cu sprijinul ambasadorului României în Franța aflat la fața locului și al reprezentantului Consulatului General al României la Marsilia, mai arată MAE.

„Din păcate, actul terorist de la Nisa ne-a atins și pe noi. Aseară am avut o discuție telefonică cu premierul francez Manuel Valls, căruia i-am transmis condoleanțe pentru numeroasele victime ale atentatului. Totodată, am discutat despre cei doi români care au fost la Nisa în seara de 14 iulie și al căror copil rănit este internat intr-un spital din zonă, într-o situație stabilă.

Cercetările pentru identificarea victimelor continuă dar, date fiind condițiile, sunt deosebit de complexe. M-a asigurat ca autoritățile franceze înțeleg dramatismul acestei situații și fac tot ce le stă în putere pentru a clarifica rapid situația celor doi cetățeni români”, a scris șeful Executivului pe Facebook duminică dimineața.

Minorul internat la Nisa a fost identificat și este în stare stabilă, iar verificările cu privire la situația părinților săi continuă, a informat MAE sâmbătă după-amiază. Familia (soț, soție și un minor) se afla în zona Nisa la momentul producerii atacului. 

Este vorba de o familie de români care trăia în Austria. Adriana(28 de ani) și Cristian Coman(34 de ani), împreună cu băiețelul lor se aflau la Nisa în noaptea tragediei. Fotografia lor a fost postată pe pagina SOS NICE, unde sunt prezentate informații și fotografii ale persoanelor date dispărute după atacul din Franța, de Ziua Națională.