Cine sunt tinerii morți în accidentul cumplit din Bistrița Năsăud. Erau studenți și se întorceau la facultate în Cluj

Publicat: 09 01. 2023, 21:00
Sursa FOTO: Facebook

Trei oameni au murit și un tânăr de 20 de ani se zbate între viață și moarte în urma unui accident grav care a avut loc duminică seara în județul Bistrița-Năsăud. În impact au fost implicate o mașină și un autocar care transporta zeci de persoane.

Șoferul autoturismului Skoda, un tânăr de 21 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, astfel că a intrat cu viteză într-o curbă și a pătruns pe contrasens unde s-a izbit de autocar. După impact, mașina a ajuns în apele Sălăuței.

Pasagerii autocarului au scăpat nevătămați, însă trei dintre cei patru tineri din mașină au fost declarați morți de echipajele de salvare ajunse la fața locului.

Cei patru pasageri erau din Pojorâta și mergeau spre Cluj. Trei dintre ei la facultate, iar al patrulea, care era unchiul șoferului, se îndrepta către aeroport de unde urma să ia avionul spre Italia.

Robert Cehren avea 21 de ani. Acesta era student la Facultatea de Științe Economice syi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. El se afla la volan în momentul impactului, scrie bistriteanul.ro.

Unchiul său, în vârstă de 40 de ani, era stabilit în Italia și fusese acasă de sărbători.

Alexandra Străjeriu avea 20 de ani. Aceasta era studentă la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca.

Daniel Rusu este singurul supraviețuitor din autoturism. Acesta are 21 de ani și este pasionat de fotbal, mai transmite sursa citată.

În urma accidentului rutier petrecut duminică seara (08.01.2023) pe DN 17 C, în localitatea Telciu din județul Bistrița-Năsăud, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a fost adus un bărbat în vârstă de 20 de ani din județul Suceava, în stare gravă, cu politraumatism, cu multiple fracturi costale, hemotorax, ruptură splenică, hemoperitoneu.

A fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență și în prezent este internat la Secția Anestezie-Terapie Intensivă, intubat, în stare gravă, sub observație și tratament de specialitate” au transmis reprezentanții spitalului.