Cine va conduce Moldova. „Insist ca UE să ne acorde ASISTENȚĂ la negocierile pentru formarea coaliției proeuropene”

Publicat: 02 12. 2014, 08:58

„Cel mai probabil vor urma întâlniri, negocieri, chiar personal, insist asupra unei asistențe din partea Uniunii Europene în acest sens, pentru a avea un acord al alianței, un protocol de coaliție făcut ca la carte, făcut conform regulilor europene, ca să nu poată după aceea nimeni fugi de răspundere și în spatele acelor semnături să nu fie decât niște vorbe goale sau cuvinte înșiruite pe foi. Avem nevoie de puncte concrete, care să fie rezolvate de viitoarea guvernare și nimeni dintre partidele care vor forma coaliția să nu poată după aceea să o dea cotită, să nu recunoască sau să evite să rezolve ceea ce și-a asumat, cum s-a întâmplat în primii patru ani, că așa a fost. Textul a fost general, nu prevedea nimic concret, după care fiecare a făcut ce a vrut, a avut o agendă proprie”, a declarat Dorin Chirtoacă, care este și prim-vicepreședinte al Partidului Liberal din Republica Moldova.

Liberalii, liberal-democrații și democrații au obținut 55 de mandate în Parlamentul moldovean, în timp ce socialiștii și comuniștii au obținut 46 de mandate, scrie RFI.