Clujean șantajat de două femei, după ce a întreținut relații intime cu ele. Una dintre tinere a fost reținută

Publicat: 27 11. 2019, 17:03

„La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Dej, au identificat 2 femei în vârstă de 20 și 23 de ani, ambele din comuna Petru Rareș, județul Bistrița Năsăud. Cele două sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal”, informează IPJ Cluj, citat de stiridecluj.ro.

Cele două tinere sunt bănuite că la data de 21 noiembrie a.c., în jurul orei 21.30, în timp ce erau la casa unui bărbat de 44 de ani, din municipiul Dej, l-ar fi filmat pe acesta în ipostaze indecente și ulterior l-au șantajat cu publicarea imaginilor, cerându-i bani pentru a nu face publice imaginile.

În urma unui flagrant organizat, cele două tinere au fost identificate și femeia de 20 de ani a fost reținută pentru 24 de ore.

La expirarea perioadei de reținere, femeia va fi prezentată în fața magistraților în vederea dispunerii altei măsuri preventive.