CNA le impune și prezentatorilor și realizatorilor să nu folosească un limbaj injurios

Publicat: 27 03. 2014, 13:28
Actualizat: 04 02. 2019, 20:34

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a adoptat, în ședința de joi, o Decizie de modificare și completare a Codului de reglementare a conținutului audiovizual, cu 10 voturi „pentru” (Florin Gabrea, Narcisa Iorga, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea) și unul „împotrivă” (Cristina Trepcea).

„Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”, se spune într-un articol nou adoptat în cadrul acestei decizii.

În fapt, acest articol nou introdus în legislația audiovizualului modifică articolul 40, alineatul 3 din actualul Cod audiovizual, care este în vigoare și care prevede că „moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență”. Acum, CNA a introdus aceste obligativități și pentru prezentatorii și pentru realizatorii de emisiuni, nu doar pentru moderatori.

Această Decizie, care le impune și prezentatorilor și realizatorilor să nu folosească un limbaj injurios, cuprinde și alte aspecte.

Decizia va intra în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.