CNAIR a cheltuit peste 1 miliard de euro în 2019. Câți kilometri de autostradă a deschis?

Publicat: 26 12. 2019, 09:52

Compania Natională de Infrastructură Rutieră a cheltuit peste 1 miliard de euro în 2019. Câți kilometri de autostradă a deschis?

SharePrint Mail

Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, promitea că vor fi dați în folosință circa 100 de kilometri de autostradă în 2019.

În primele 10 luni ale anului 2019, CNAIR a avut un buget consolidat de 3,5 miliarde de lei (circa 733 milioane de euro), cu 35% mai mult decât în aceeași perioadă din 2018. Cum în 2018 cheltuielile totale au fost de 3,8 miliarde de lei, la o rată de creștere de 35%, rezultă că totalul cheltuielilor pe anul 2019 va fi de 5,1 miliarde de lei, adică mai mult de 1 miliard de euro.

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva ce cuprinde sectorul de 22 de kilometri dintre localitățile Șoimuș și Ilia din județul Hunedoara a fost dat în circulație în luna august a acestui an. Lotul 4 este parte integrantă a coridorului 4 Pan european (Rin- Dunăre). Antreprenorul acestui contract în valoare de peste 419 mil. lei fără TVA a fost Asocierea Tehnostrade – Spedition UMB.

Lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, cu o lungime de 21 de kilometri, a fost dat în exploatare pe 23 decembrie, cu restricții de viteză și tonaj. Viteza maximă permisă este 80 km/oră iar tonajul nu poate depăși 7,5 tone. CNAIR a refuzat în vară să deschidă circulația pe cei 21 de kilometri dintre Ilia și Holdea pe motiv că lucrările făcute de constructorul spaniol prezintă „numeroase defecte, degradări în evoluție și nu permit deschiderea traficului în condiții de confort si siguranță”. Contractul a fost reziliat în august, cu toate că lucrările erau finalizate în proporție de 97%, iar firma încasase 94% din valoarea contractului. De la reziliere au fost executate trei expertize și au fost realizate lucrările recomandate, printre care cele de repoziționarea a aparatelor de reazem la podul peste Mureș.

Potrivit datelor de pe site-ul CNAIR, valoarea contractului de proiectare și execuție a lotului 3 este de 580 de milioane de lei fără TVA, dintre care 492,9 milioane de lei fonduri de coeziune și 86,9 milioane de lei de la Guvernul României. Construcția lotului 3 al autostrăzii Lugoj – Deva ar fi trebuit să fie finalizată pe 27 mai 2016, conform datelor de pe site-ul CNAIR.

După deschiderea circulației pe cei 21 km noi, rețeaua de autostrăzi din România măsoară 850 de kilometri.

Surse oficiale din CNAIR afirmă că mai sunt finalizați 12 kilometri la centura orașului Bacău, parte a Autostrăzii Moldovei, dar nu sunt dați în circulație. Centura Bacăului este un proiect demarat în martie 2019. Varianta de ocolire a orașului Bacău va avea o lungime de 30,8 km, din care 16,2 km vor fi construiți la profil de autostradă.

Din cheltuielile totale de 3,5 miliarde de lei, circa 1,6 miliarde de lei au reprezentat investițiile, 1,4 miliarde de lei s-au dus spre achiziționarea de bunuri și servicii, iar 0,5 miliarde de lei au reprezentat cheltuielile cu personalul, conform site-ului Ministerului de Finanțe.