CNSU, nouă hotărâre pentru introducerea certificatului verde la malluri și alte magazine nealimentare. Explicațiile lui Raed Arafat

Publicat: 25 10. 2021, 13:27
Actualizat: 25 10. 2021, 13:53

This browser does not support the video element.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 25 octombrie 2021, o nouă hotărâre cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, accesul în mall va putea fi permis doar pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală, cu unele excepții. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a detaliat, luni, după ședința Executivului, care sunt modificările stabilite prin noua hotărâre de Guvern de adoptare a hotărârii CNSU, aplicabile imediat ce se publică în Monitorul Oficial.

„Accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepţia unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale şi a benzinăriilor”, este propunerea CNSU.

De asemenea, o altă propunere presupune „exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid și a următoarelor categorii:

a) participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;

b) participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;

c) persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;

d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului”.

Totodată se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele şi parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru cei care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcţionează în cadrul acestora, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic, dar şi pentru cei care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

Certificatul verde pentru accesul la mall-uri nu este inclus în Hotărârea de Guvern privind restricțiile, publicată în Monitorul Oficial. Astfel, documentul nu se aplică pentru accesuri în mall-uri, pentru că obligația prezentării documentului în acest caz nu se regăsește în hotărârea publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

„Între hotărârea CNSU de săptămâna trecută și hotărârea de Guvern care s-a emis au fost unele diferențe care pot să spun că au fost pe baza unor neînțelegeri juridice și modul în care s-au translatat unele măsuri nu a fost foarte clar. Plus că am mai sesizat anumite chestii care trebuie să fie clarificate, astfel, o să explic în hotărârea care s-a emis astăzi și care va intra în vigoare imediat când se publică”, a explicat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență în cadrul briefingului de la finalul ședinței de Guvern de luni.

„Pensionarii care trebuie să ridice pensia nu vor avea restricții să ridice pensia”, a precizat Raed Arafat.