Cod galben de inundații pe râuri din nord, nord-vest și sud-vest

Publicat: 10 06. 2013, 16:11
Actualizat: 31 01. 2019, 22:39

Râurile mici din bazine hidrografice aflate în nordul, nord-vestul și sud-vestul țării se află, în intervalul luni, ora 18.00 – marți, ora 16.00, sub atenționare cod galben de inundații, informează Administrația Națională „Apele Române”.  

Sunt vizate, astfel, râurile Vișeu, Iza, Lăpuș (județul Maramureș), Tur (Satu Mare), Someșul Mare (Bistrița-Năsăud), Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru (Sălaj, Satu Mare, Bihor), Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna (Timiș și Caraș-Severin), Jiu superior și afluenți (Hunedoara, Gorj și Mehedinți) și afluenții Oltului din județele Gorj, Vâlcea și Olt.

Potrivit hidrologilor, se vor produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

De asemenea, începând de marți, ora 3.00, vor fi sub cod galben râurile mici din bazinele hidrografice Suceava, Moldova și Bistrița (județul Suceava).

Aproape toate județele țării, cu excepția Capitalei și a 11 județe din est și sud, vor fi de luni, ora 16.00, până marți, la ora 9.00, sub avertizare cod galben de furtună, potrivit unei avertizări transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În intervalul marți, ora 9.00 – miercuri, ora 9.00, vor fi sub cod galben toate județele țării și Capitala, cu excepția zonelor din vest și sud-est, respectiv județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Galați, Brăila, Tulcea și Constanța.