Cod galben de vânt în 9 județe

Publicat: 19 10. 2013, 13:04
Actualizat: 04 02. 2019, 10:58

Județele din Moldova, precum și Tulcea, se află sâmbătă, până la ora 17.00, sub cod galben de vânt, potrivit unor atenționări de tip nowcasting emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Astfel, în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vrancea, Vaslui și Galați, rafalele de vânt vor putea atinge 60 de kilometri pe oră și, izolat, 70 de kilometri pe oră.

În Tulcea, în special în zona Deltei Dunării, vântul va avea intensificări ce ar putea depăși, local, 55 de kilometri pe oră.