Cod portocaliu de inundații pe râuri din Timiș și Caraș-Severin, cod galben în cinci județe

Publicat: 11 01. 2015, 15:23

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, râul Bârzava, pe sector aval de stația hidrologică Gătaia, și cursul inferior al râului Moravița, ambele în sectorul îndiguit din județul Timiș, vor fi sub avertizare cod portocaliu începând de duminică, ora 16.00, până luni, la ora 18.00.

Sub avertizare cod portocaliu vor fi, duminică, între orele 16.00 și 22.00, râul Caraș, în sectorul aval de stația Vărădia, și râul Nera, în sectorul aval de stația Sasca Montană, în județul Caraș-Severin. Cotele de inundații ar putea fi depășite pe cele două râuri ca urmare a propagării viiturilor formate anterior.

De asemenea, vor fi sub avertizare cod galben, de duminică, ora 16.00, până luni, la ora 18.00, râurile din bazinele hidrografice Bega Veche, Bega (județul Timiș), Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș și Nera (județele Caraș-Severin și Timiș).

Tot sub cod galben vor fi, de duminică, ora 16.00, până luni, la ora 09.00, unii afluenți din bazinul superior al Crișului Negru (județul Bihor), ai Mureșului inferior și Crișului Alb (județele Hunedoara și Arad).

Fenomenele hidrologice periculoase în bazinele hidrografice Crișul Negru, Crișul Alb și Mureșul inferior se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferiori ai râurilor, iar nivelurile maxime pot fi influențate semnificativ de evoluția formațiunilor de gheață, a precizat INHGA.

Hidrologii au precizat că avertizările au fost emise ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, a topirii formațiunilor de gheață și a prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru județele Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Suceava, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj și Bihor.

Potrivit avertizării, începând din 11 ianuarie, ora 16.00, până în 12 ianuarie, ora 12.00, în toate zonele de munte va ninge, iar vântul va avea intensificări cu viteze care, pe crestele înalte, mai ales ale Carpaților Meridionali și de Curbură, vor depăși 80-90 de kilometri pe oră la rafală, viscolind și troienind zăpada.

În restul teritoriului, vântul va sufla cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră, iar în Oltenia se vor atinge 60-70 de kilometri pe oră la rafală. În județele avertizare vor fi precipitații slabe, predominant ninsoare în regiunile intracarpatice și în nordul Moldovei și mai ales ploi în sud și sud-est, în unele zone fiind posibilă producerea de polei.