Comisarii europeni pentru agricultură și mediu, Cioloș și Potočnik, în vizită în România

Publicat: 13 09. 2012, 09:35
Actualizat: 04 02. 2019, 14:17

Comisarii europeni pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, și mediu, Janez Potočnik, vor face, joi și vineri, vizite în România, ei urmând să meargă și în Delta Dunării împreună cu premierul Victor Ponta.

Comisarul Cioloș va participa, joi, la București, la conferința „Mediafax talks about agriculture” și la o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri în încheierea conferinței „Comunitatea rurală: provocări și oportunități în dezvoltarea rurală din România în perioada 2014 – 2020”, organizată de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală, informează un comunicat al Comisiei Europene.

De asemenea, comisarul Janez Potočnik va avea, joi, la București, întâlniri cu premierul Victor Ponta, cu ministrul Mediului și pădurilor, Rovana Plumb, și cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

Totodată, la invitația Guvernului României, Cioloș și Potočnik, vor merge în Delta Dunării, împreună cu premierul Victor Ponta, cu ministrul Agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin și ministrul mediului, Rovana Plumb.

Cei doi comisari europeni vor participa la o serie de întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale, ai Rezervației Biosferei Delta Dunării, ai organizațiilor de mediu și asociațiilor de pescari, pentru a discuta subiecte legate de mediu, de sprijinirea agro-turismului și a activităților economice durabile în Delta Dunării.

În încheierea vizitei, comisarul Cioloș va susține o conferință de presă la Crișan, județul Tulcea, alături de comisarul european pentru mediu Janez Potočnik și miniștrii Daniel Constantin și Rovana Plumb.