Comisia Europeană va relua rapid finanțarea pe FSE dacă raportul de audit va fi favorabil

Publicat: 17 01. 2013, 20:34

Reluarea finanțării europene prin programul FSE depinde de raportul de audit al misiunii pe care Comisia Europeană o va face în România la finalul acestei luni.

Îmbunătățirea gradului de absorbție a fondurilor structurale în România, în special FSE, și pregătirea misiunii de audit a Comisiei Europene, care va avea loc la sfârșitul lunii ianuarie, au fost principalele teme de discuție ale întâlnirii avute ieri la Bruxelles dintre Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, și Koos Richelle, directorul general pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune.

„Cu această ocazie, ministrul Muncii a afirmat determinarea guvernului României și angajamentul personal al Primului Ministru Victor Ponta pentru remedierea tuturor deficiențelor constatate de-a lungul timpului în derularea proiectelor finanțate din fonduri europene, astfel încât Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane să fie deblocat și decontarea rambursărilor de la Bruxelles  reluată cât mai curând”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii remis gândul.

În cadrul discuțiilor, ministrul Mariana Câmpeanu a prezentat stadiul actual al acțiunilor și intențiile de viitor ale Autorității de Management POSDRU (AMPOSDRU) atât pentru derularea programului pe 2013, cât și pregătirile pentru perioada de programare 2014-2020. „Toate acțiunile întreprinse de autoritățile române sunt îndreptate pentru evitarea dezangajării în 2013 și pentru asigurarea absorbției fondurilor alocate acestui an”, se  mai spune în comunicat.

Reprezentanții Ministerului Muncii afirmă că directorul general Koos Richelle a apreciat progresele înregistrate și măsurile luate până în prezent de autoritățile române, precizând că acestea trebuie să continue susținut și în viitor. Comisia va sprijini AMPOSDRU pentru a asigura o bună funcționare a sistemului și pentru a evita o altă suspendare a plăților.

În ceea ce privește suspendarea banilor prin Fondul Social European (FSE), directorul general Richelle a reamintit că cel târziu până în vara acestui an POSDRU trebuie să lanseze proiecte care să mobilizeze peste 1 miliard de euro, pentru ca România să nu piardă aceste sume.

În legătură cu actuala suspendare de plăți pe FSE, Richelle a dat asigurări că dacă raportul misiunii de audit de la sfârșitul acestei luni va fi favorabil, Comisia va lua o decizie rapidă pentru reluarea plăților, se mai arată în comunicat.

Comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, a declarat, miercuri, că 2013 este crucial pentru România, el arătând că trebuie absorbite în acest an 5 miliarde de euro de fonduri structurale pentru a se evita dezangajarea acestei sume.

Plățile din cofinanțarea UE pe programul POSDRU au fost întrerupte în februarie 2012, iar programul a intrat în pre-suspendare în august anul trecut.