Comisia SRI: În cazul Coldea nu a fost poliție politică

Publicat: 15 02. 2012, 09:50
Actualizat: 16 02. 2012, 02:46
Comisia parlamentară privind controlul SRI a aprobat, marți, prin consens, raportul în cazul Coldea, stabilind că nu a fost vorba de acțiuni de poliție politică, a declarat președintele Comisiei, liberalul Radu Stroe, care a spus însă că, dacă ar fi fost în locul adjunctului SRI, ar fi demisionat.

Președintele Comisiei SRI, Radu Stroe, a anunțat că raportul asupra cazului Coldea a fost adoptat prin consens, urmând a fi trimis președinților celor două Camere, care, la rândul lor, îl vor introduce pe ordinea de zi a unei ședințe a Birourilor Permanente.

Stroe a spus că eventualele sancțiuni se vor discuta în Birourile Permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, în prezența directorului SRI și a membrilor Comisiei SRI.

El a mai spus că membrii Comisiei recomandă directorului SRI "aprecierea și dispunerea măsurilor de ordine interioară și securitate procedurală fizică și a personalului, potrivit deficiențelor semnalate".

De asemenea, raportul îi mai recomandă lui George Maior să aplice măsurile disciplinare "față de persoanele a căror conduită neadecvată a favorizat producerea evenimentului contrainformativ".

Senatorul PNL a precizat că Parlamentul va informa CSAT "cu privire la răspunderea personală a colonelui Coldea, atât în acest caz, cât și în altele, care au fost luate în dezbaterea comisiei și aduse la cunoștința directorului SRI". (Mediafax)